miercuri, 10 martie 2010

"CARIERE", despre Florin Pogonaru: "Aristocratul cifrelor"


Nu a alergat dupa prestigiu, ca scop in sine. Nu a cautat glorie de ambasador sau de reprezentant diplomatic. Nu s-a lasat manat de lacomie, preferand sa priveasca in perspectiva. Pentru Florin Pogonaru, a contat mai mult reputatia businessului pe termen lung, decat orice castig imediat.
Matematician fiind, avand si un exercitiu al cititului dobandit de-a lungul timpului, intalnirea sa cu economia a aparut ca o consecinta fireasca. In 1993, a fost in SUA, la Georgetown University, unde a urmat cursurile unui program de tipul „Leaders of the Nations", cu care se mandreste si acum. Un program spectaculos, in cadrul caruia a avut ocazia sa-i intalneasca pe liderii americani ai momentului, de la presedintele Coca-Cola, pana la politicieni de varf.
La Georgetown, a urmat cursuri avansate de economie. Acestea i-au structurat notiunile despre care citise pana atunci de unul singur. Experienta Georgetown o numeste „baza sa de pregatire economica serioasa". A absolvit ASE-ul, Facultatea de Comert Exterior, a fost sef de promotie, a sustinut comunicari stiintifice si, in final, si-a luat un doctorat in domeniu. Poate ca daca ar fi fost dupa vointa sa, ar fi ajuns profesor de matematica. Pogonaru spune ca a contat insa mult ambitia tatalui sau, avocat de profesie. Acesta avea o mare curiozitate intelectuala, manifestata prin felul in care analiza situatiile, intelegea si prevedea reactiile umane. La aceasta, se adauga un anume spirit antreprenorial. Era de fiecare data surprinzator prin unghiurile noi de abordare a problemelor, „un festival de creativitate riguroasa", cum il numeste acum fiul sau. Fara discutie, influenta exercitata de tata, manifestata cel putin in prima perioada a vietii, l-a marcat definitiv.
De altfel, incredintarea sa este ca toti suntem formati de oamenii din jurul nostru si, in primul rand, de cei apropiati. Fara a exagera cu nimic, Pogonaru spune ca acum simte la randu-i influenta fiului sau, Andrei. Andrei Pogonaru a facut ultimii doi ani de liceu in Anglia, la Winchester College, dupa care a urmat Matematica la Cambridge. Revenit de la studiile sale din strainatate, tanarul Pogonaru s-a alaturat tatalui la conducerea C.E.F.S. (Central European Financial Services). Desi sunt foarte diferiti, seniorul accepta ca fiind inerente ciocnirile dintre doua culturi si varste diferite. De ceva timp, si unul si altul au invatat insa sa lase orgoliile deoparte si sa fie atenti la ce are celalalt de spus.
Pogonaru a lansat in luna noiembrie a anului trecut un fond de Private Equity. Recunoaste ca momentul e riscant si ca n-a fost nicidecum o decizie lipsita de emotii. In afara de faptul ca face management pentru banii altora, acolo a investit si banii sai. Cel care l-a convins a fost Andrei. Acesta s-a intors din cultura britanica cu un anumit curaj antreprenorial, dublat de o foarte buna pregatire, ceea ce face ca lucrurile sa se lege foarte repede. „Acum sunt foarte influentat de Andrei, dupa cum si sotia mea, Georgiana, m-a influentat mereu", marturiseste el. Pentru a evita comentariile rautacioase, nu insista cu explicatiile privind rolul pe care il exercita Georgiana Pogonaru asupra sa, desi nu se sfieste sa afirme ca un barbat este „rezultatul existentei femeii de langa el" si viceversa.
Autor: Daniela Oancea / Data publicarii: 24 februarie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu