luni, 28 septembrie 2009

28 septembrie -- Ioana Ene, pe Ziare.com: "Scoateţi proiectele!"





SCOATEŢI PROIECTELE!

Poate ca nici nu puteam avea o dovada mai solida a necesitatii reformarii clasei politice, inclusiv prin reducereea numarului de parlamentari, decat reactiile de dupa anuntul presedintelui privind organizara referendumului din 22 noiembrie.
Politicienii au sarit ca opariti cu smoala, nu doar impotriva dusmanului de moarte, Traian Basescu, ci si impotriva dracului cel mai mare si mai negru pe care si-l pot imagina: atentatul la nemeritatul statut pe care-l au acum. Armata lor, intial derutata, s-a regrupat disperat in jurul catora argumente leit-motiv.
Teme false
Initierea referendumului este o manevra electorala, care nu face decat sa distraga atentia de la temele prezidentialelor, ne spun liberalii si social democratii.
Da, este un proiect de campanie electorala, dar nu e nimic rau in asta. Ce altceva e sau ar trebui sa fie campania electorala decat o perioada in care candidatii sa-si expuna, spre dezbatere, proiectele in baza carora vor sa fie alesi? Sigur, ne-am obisnuit ca prin campanie electorala sa intelegem o licitatie de pomeni si minciuni. Absolut nimeni n-a facut exceptie de la acest pacat, dar acesta este un alt argument in favoarea reformei profunde.
Si, ma rog frumos, de la ce anume distrage atentia acest proiect? Cu alte cuvinte, despre ce ar trebui sa vorbim in campania prezidentiala daca nu despre mari teme, mari proiecte? Reforma constitutionala, premisa pentru reforma statului si a clasei politice, este sau nu o tema de baza intr-o tara aflata in criza institutionala grava?
Dar ce, referendumul o sa reduca somajul si o sa mareasca salariile? De parca atunci cand esti flamand trebuie sa nici nu te mai speli. Culmea, intrebarea tamp tendentioasa, pe care am auzit-o din gura unuia dintre cei mai abjecti jurnalisti ai momentului are un raspuns pozitiv.
Da, pe termen lung, reformele acestea, avand ca punct de plecare referendumul, pot aduce guvernanti mai performanti cu respect mai mare pentru banul public, un proces legislativ mai eficient si mai suplu al unui Parlament in care se va intra dupa o concurenta mai stransa, si, in final, pot avea ca rezultat o Romanie mai prospera, in care se fura mai putin, se munceste mai eficient si se chiverniseste mai bine. Drumul este foarte lung si plin de obstacole, dar exista o singura garantie: o Romanie nereformata nu va fi nici mai prospera, nici mai eficienta.
De ce tocmai acum, daca, oricum, reforma constitutionala nu ar putea deveni fapt implinit mai repede de 4 ani? Orice calatorie de 10 mii de kilometri incepe cu un prim pas. Daca nu facem acum primul pas, reforma nu va fi fapt implinit nici peste 5 ani, nici peste 6 nici peste 100.
De ce e nevoie de referendum cat timp numarul de parlamentari poate fi redus prin lege? Desigur, dar cine sa o faca? Referendumul este esential pentru a pune presiune pe un Parlament si pe o clasa politica nereformate si antireformiste, pentru a forta politicienii sa faca ceva impotriva interesului lor. Altfel nu se poate. Uitati-va ce a ajuns votul uninominal dupa ce referendumul pe aceasta tema a esuat!
Ion Iliescu, altfel un campion al democratiei, ne spune ca referendumul e nedemocratic. Sa fim seriosi, Traian Basescu nu a impus unicameralismul si reducerea numarului de parlamentari prin decret, iar referendumul este, prin excelenta, o manifestare democratica. Da, este si o modalitatea de a aduce oamenii la vot, insa prezenta mare este benefica democratiei.
Si, odata ajunsi la vot, romanii care zic Da la referendum nu e obligatoriu sa voteze si la prezidentiale si, cu atat mai putin, sa-l voteze pe Traian Basescu. Pot sa lase alb votul pentru presedinte sau sa opteze pentu oricare dintre contracandidatii sai. Dar daca il vor alege totusi pe Traian Basescu, inseamna ca nu le-a oferit nimeni ceva mai bun. Asta ar trebui sa-i preocupe cel mai tare pe domnii Geoana, Antonescu si Iliescu: sa ofere ceva mai bun.
Ceva mai bun
Nu inteleg ce-i impiedica pe ceilalti candidati sa scoata si ei proiecte care sa reflecte viziunea proprie despre reformarea Romaniei in limitele prerogativelor prezidentiale. Sau din punctul lor de vedere Romania nu trebuie reformata, ii multumeste?
Jos Basescu! nu-i proiect. "Un presedinte altfel" e cel mult un titlu de proiect insa, deocamdata, fara continut. "50 de mii case sociale" nu e cu nimic altceva decat "salarii cu 50% mai mari pentru profesori", adica minciuna in care a cazut, chiar in toamna trecuta, si Traian Basescu.
In aceasi timp insa, presedintele este singurul care a patronat cercetari de proportii, pe teme sociale, privind educatia, problemele constitutionale sau ale sanatatii, si in baza carora a lansat in dezbaterea publica teme importante. Daca ii inventariem cu atata grija pacatele, trebuie sa-i recunoastem si meritele.
Nimeni nu putea impiedica nici PSD si nici PNL sa initieze astfel de cercetari, sa intruneasca astfel de comisii de profesionisti care sa emita setul de diagnostice si propuneri in baza carora sa construiasca un proiect inchegat: viziunea lor despre Romania. Ca sa avem ce discuta cu adevarat in campanie.
Asa ca domnilor candidati, domnilor lideri de patide, in loc sa muriti de grija lui Traian Basescu, in loc sa va consumati energia pentru a discredita un proiect, nu aveti decat sa veniti cu proiecte mai bune, mai convingatoare, mai complete.
Nu aveti decat sa ne aratati care este Romania pe care o concepeti, pe care vreti sa o pastoriti. Domnilor, scoateti poiectele de substanta pentru fundatia Romaniei, ca sa ridicam apoi o suprastructura sanatoasa! Scoateti proiectele care sa reabiliteze chiar notiunile de politica si campanie electroala!
Eu una voi vota candidatul care vine cu proiectul cel mai bun.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu