miercuri, 16 septembrie 2009

15 septembrie 2009: Primul-ministru, în Parlamentul României








Transcrierea discursului susţinut de primul-ministru Emil Boc cu ocazia angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii Educaţiei Naţionale

Domnule Preşedinte al Senatului,
Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor,
Doamnelor şi domnilor miniştri,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Doamnelor şi domnilor,

[...]

Reforma sistemului educaţional face parte din angajamentul de reformă a statului român. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când ne-am câştigat şi recâştigat libertatea. România este o ţară europeană liberă. Am scăpat de statul opresiv comunist, dar statul de azi i-a moştenit destule metehne - şi vom face astăzi referire şi la salarizare unică, şi la agenţiile guvernamentale apărute ca ciupercile după ploaie în sistemul nostru instituţional şi care, practic, au paralizat, în multe domenii funcţionarea statului.

Statul român de azi nu este nici suficient de european, şi nici îndeajuns de folositor cetăţenilor săi. Statul, şi nu cetăţeanul, a fost marele beneficiar al ultimilor 20 de ani. Statul român, astăzi, este puţin pentru foarte mulţi şi este foarte mult pentru puţini! Statul a lucrat mai mult în favoarea lui decât în slujba cetăţeanului. Am auzit, după 1989, foarte multe guverne, foarte mulţi oameni politici care au spus ceea ce spunem şi noi: statul român trebuie reformat. Din nefericire, aceste cuvinte, în decursul timpului, nu au schimbat lucrurile în fond şi pe fond, în România. Acum, nu mai putem amâna! 20 de ani au fost de ajuns! Acum, este timpul faptelor! De aceea, Guvernul pe care îl reprezint nu mai vorbeşte de lucruri abstracte, nu vine în faţa Parlamentului să facă declaraţii de intenţii, vine în faţa dumneavoastră, cu trei proiecte majore de reformare a statului român şi pentru care vă cerem astăzi încrederea!

[...]

Legea Educaţiei Naţionale este proiectul pe care îl voi prezenta în cele ce urmează şi asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, în temeiul articolului nr. 114 din Constituţie. La baza realizării proiectului de lege care vizează educaţia naţională stau Pactul Naţional pentru Educaţie şi Strategia Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii, ambele documente asumate în cadrul Programului de guvernare. Poate este un caz unic când, cu privire la un domeniu, există un consens politic cu privire la ceea ce avem de făcut, şi anume: consensul politic a fost câştigat în 2008, când s-a semnat Pactul Naţional pentru Educaţie de către toate partidele parlamentare. Programul de guvernare se subsumează şi include Pactul Naţional pentru Educaţie, iar Legea Educaţiei Naţionale, cu care venim în faţa dumneavoastră, este o aplicare a ceea ce noi am decis, am convenit, a ceea ce noi - partidele politice parlamentare, dar şi organizaţii sindicale şi ONG-uri - anul trecut, în 2008, am căzut de acord că trebuie făcut pentru reformarea sistemului educaţional. De aceea, în minutele care urmează, voi prezenta foarte pe scurt câteva din elementele structurale ale proiectului de lege şi care, aşa cum am spus, se încadrează în strategia Programului de guvernare.

[...]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu